Ce au în comun Președintele Obama, Președintele Duque, Mandela, Banca Mondială, 3 laureați cu Premiul Nobel și Karina Ochiș?

Anul 2018 a marcat un eveniment de o importanță majoră cu valențe economice și implicații în relațiile internaționale în cadrul căruia am avut onoarea să reprezint România și branding-ul de elită. Am fost invitată de domnul Ndaba Mandela, la evenimentul anului în Madrid, alături de cel de-al 44-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, președintele Columbiei, Ivan Duque, ministru si membru al Băncii Centrale din Buthan, Dasho Karma Ura, 3 câștigători ai premiului Nobel, Banca Mondială și alte organizații internaționale de renume, politicieni influenți precum și lideri mondiali în economie și inovație. Summitul economiei circulare și a dezvoltării tehnologice (Circular Economy and Innovation Summit) a avut loc în data de 6 iulie 2018, în Madrid, în prestigioasa sală de conferințe Madrid Mariott Auditorium.

Domnul Președinte Barack Obama, un avid susținător al economiei circulare, a declarat faptul că este optimist în ceea ce privește viitorul. ”Tinerii din România și din întreaga lume trebuie să refuze politicile învechite într-un mod similar cu care refuză să fie îmbrăcați de bunici”, a declarat domnul Obama strângându-mi mâna.

Economia circulară este un subiect de interes maxim pentru toți liderii mondiali care sunt foarte preocupați de viitorul planetei și de ceea ce vor lăsa generațiilor viitoare. Președintele în exercițiu al Columbiei, domnul Ivan Duque a vorbit despre mediul în care ar trebui să se genereze inovarea, creativitatea și trecerea spre o economie circulară. Acesta a introdus conceptul de Orange Economy. Conceptul cuprinde și provoacă bogăția imensă de talent existentă în țările în curs de dezvoltare, proprietatea intelectuală, interconectarea și bineînțeles patrimoniul cultural.

Ndaba Mandela, nepotul regretatului lider politic Nelson Mandela și președintele Africa Rising, a fost de acord cu mine în ceea ce privește responsabilitatea fiecărui individ față de țara sa de origine. Ndaba Mandela a publicat recent ”Going to the Mountain: Life Lessons from my Grandfather, Nelson Mandela”, carte care poate să inspire noile generații să lupte pentru viitorul țărilor lor.

Dasho Karma Ura, Ministru al Fericirii, membru consultativ în cadrul Băncii Mondiale divizia Asia de Sud precum și membru al Băncii Centrale din Buthan, mi-a subliniat faptul că ”este esențial să ne imaginăm societatea în care dorim să trăim pentru a demara și completa progresul național”. Conform renumitei sale teorii, fericirea națională este conectată și corelată cu prosperitatea economiei.

Cei doi câștigători ai premiului Nobel în economie, Finn Kydland și Christopher Pissarides, precum și Barry Barish, laureat al premiului Nobel în fizică, au fost de acord cu faptul că economia circulară ca sistem regenerativ nu este benefică numai pentru mediul înconjurător, ci reprezintă și o componentă esențială a mediului de afaceri. Economia circulară face așadar apel la proiectarea și gândirea sistemelor, la extinderea duratei de viață a produselor și la reciclarea acestora, previzionând limitarea actualei economii liniare. Mai mult, domnul Barry Barish mi-a explicat cum o economie prosperă nu este posibilă fără o educație științifică. Consilierul ONU și guru al responsabilității corporatiste, Bernardo Kliksberg împărtășește aceeași viziune optimistă asupra economiei circulare. Organizațiile internaționale printre care Banca Mondială, Organizația Mondială a Turismului, Consiliul American pentru Dezvoltare Durabilă, împreună cu antreprenorii și directorii corporativi, și-au exprimat angajamentul față de economia circulară și chiar au propus abordări optimiste a viitorului acestui tip de economie în țările în curs de dezvoltare. Am elaborat alături de Președintele Consiliului American pentru Dezvoltare Durabilă, domnul David Levine, implementarea anumitor proiecte care se pot realiza și la nivelul României.

Evenimentul a fost organizat de Advanced Leadership Foundation, fiind deschis de președintele fundației, domnul Juan Verde – consultant politic al senatorului Ted Kennedy, al președintelui Bill Clinton, al secretarului de stat Hillary Clinton precum și președintele de campanie al lui Barack Obama. Alături de domnul Verde, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul și primarul orașului Madrid, doamna Manuela Carmena precum și Jose Luis Bonet, Președintele Camerei de Comerț din Spania.

Conferința a fost marcată așadar de dezvoltarea tehnologică și a economiei circulare, fiind foarte utilă pentru antreprenori din diverse domenii și având implicații majore la nivel de branding și asupra mediului de afaceri. Consumatorii, în deosebi generația Z și Millennials, au devenit tot mai conștienți cu privire la fabricarea produselor pe care le achiziționează precum și la gradul în care acestea afectează mediul înconjurător. Pentru a-și consolida afacerile, toate brand-urile necesită o adaptare la viitor și o dezvoltare susținută pentru a ține pasul cu avansul tehnologic. Companiile vor fi nevoite așadar să creeze produse și servicii care să satisfacă valorile vizate de aceste generații.

La finalul evenimentului, am discutat alături de domnul Ndaba Mandela, domnul Dasho Karma Ura și domnul Ryan Stanley, înalt membru al comitetului director al Advanced Leadership Foundation și investitor de renume, într-un cadru retras despre proiecte ale mediului de afaceri precum și despre economia internațională si le-am înaintat personal o invitație pentru a vizita România și mai ales orașul Oradea.

On iulie 13, 2018

You might also like
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.