10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană

Anul 2017 a fost marcat de un eveniment cu o importanță majoră din punct de vedere economic, politic și al relațiilor internaționale: 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Reprezentanța Comisiei Europene în România a organizat alături de Banca Națională a României evenimentul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, de la coeziune la convergență” la sediul Băncii Naționale a României din București, în data de 26 Octombrie 2017. Am avut plăcerea să fiu invitată de doamna Andreea Paul (președintele think-thank-ului INACO și fost deputat în Parlamentul României) la evenimentul care a reunit reprezentanți de seamă ai mediului politic național și internațional.

Evenimentul a debutat cu discursuri ale Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, Comisarul European Pentru Buget Si Resurse Umane, Günther Oettinger, și Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Cuvântul de onoare i-a aparținut doamnei Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, iar cuvântul de încheiere despre rolul monedei în viitorul Uniunii Europene a fost susținut de domnul Valdis Dombrovskis, Vicepreședinte al Comisiei Europene.

Acest deceniu a reprezentat pentru România o perioadă de modernizare și de dezvoltare socio-economică, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor români, de valorificare a integrării în Piața Unică Europeană. Experienţa de până acum relevă existenţa de premise pentru o valorificare si mai eficientă a beneficiilor apartenenţei la UE și convergența la moneda euro.

Preşedintele Iohannis a declarat: „Obiectivul de aderare la zona euro cât mai repede posibil este un demers esenţial, o ancoră pentru stabilitatea şi predictibilitatea de care economia României are atâta nevoie”. Pe de altă parte, Guvernatorul BNR s-a declarat optimist de faptul că România va adopta un program serios, solid, sănătos, de trecere la euro, care să fie un catalizator al reformelor, nu un panaceu al problemelor. Domnul Traian Băsescu, fostul preşedinte al României a declarat faptul că: „România are obligaţia ca în momentul în care îndeplineşte criteriile să înceapă deja procesul de trecere la euro”.

Banca Naţională a României a lansat cu acest prilej în circuitul numismatic un set de trei monede din aur, argint şi tombac cuprat, dar şi o monedă din alamă pentru colecţionare.

Aderarea României la Uniunea Europeană a prezentat atât părţi negative cât şi pozitive. Deși riscul de excluziune socială s-a diminuat iar accesul la finanțare a crescut considerabil, continuă să existe dezechilibre și inconsistențe atât pe plan economic cât și politic. România are însă un potenţial foarte mare nu numai din punct de vedere al suprafeţei teritoriale dar şi al populaţiei care se remarcă prin inovaţie. România are șansa unică de a avansa și de a se reinventa în cadrul Uniunii Europene.

On septembrie 7, 2018

You might also like
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.